După ce Adrian Mititelu a anunțat că și cluburile din Liga I care au semnat cu jucătorii Universității Craiova după dezafilierea grupării din Bănie vor răspunde în solidar alături de FRF și LPF, Gigi Becali a reacționat. Șeful Stelei spune că solicitarea patronului Științei este nejustificată, deoarece cluburile nu au făcut altceva decât să respecte regulile forurilor cărora li se supun.
„Nu văd unde este rea credință. Eu am zis tot timpul că îi iau jucătorii și când îi vând, îi dau banii. Pe Mihai Costea spune că are clauză de 15 milioane de euro. A luat banii de la mine, după care acum vrea să fie declarat jucător liber, ca să ia suma din clauză. Am respectat regulamentele Ligii. Până la urmă, noi putem să facem altă ligă, fără el. Cum să răspund eu solidar pentru o clauză confidențială pe care nu o știam? Apoi, nu e rea credință dacă jucătorul era liber. Eu cred că LPF și FRF au procedat corect, așa cum Mititelu crede că nu.
Când CEx hotărăște ceva și Adunarea Generală la fel, dar vine Curtea de Apel și spune că decizia nu e valabilă, poate vedem noi că România va fi exclusă din cupele europene. Ă‚ia de la FRF sunt niște fraieri, nu știu să își apere interesele. Auzi tu, nu avem ce face cu banii și trebuie să dăm toți, să plouă cu bani peste Mititelu. Jucătorii aveau nevoie să muncească undeva, dar oricum ar fi devenit liberi că el nu avea bani să-i plătească. Spune că vrea 15 milioane din clauză, dar eu îi cer să îmi dea cei 1,1 milioane plătiți pe Mihai Costea. Dar el nu are 1,1 milioane de lei”, a spus Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER